În alimentaţia umană, un rol deosebit de important îl au cerealele şi produsele de panificaţie, produsele făinoase care stau la baza piramidei alimentare. Acestea sunt destinate consumului zilnic, constituind un element important al hranei pentru toate categoriile de consumatori, de aceea, se recomandă a se consuma cereale integrale și produse din cereale integrale.

Cerealele nu sunt consumate ca atare, ci numai după transformări fizice în particule de dimensiuni mai mici (făinuri, crupe, grişuri), după aplatizare fulgi sau după extrudare şi expandare, în vederea obţinerii unei structuri spongioase şi poroase.
Cele mai multe din tehnologiile de prelucrare aplicate în industria alimentară modernă determină o diminuare a conţinutului de substanţe al materiilor prime supuse procesării şi de cele mai multe ori alimentele rezultate au o mare densitate energetică pe un fond scăzut de compuşi biologic activi. Prezentate în forme atrăgătoare sub aspect senzorial, ele influenţează comportamentul alimentar al omului, care selectează produsele după cât sunt de atrăgătoare, fără a se gândi la calităţile nutritive pe care le posedă.
Această latură a comportamentului alimentar este valorificată cu maximum de beneficiu de către firmele producătoare din societăţile de consum, care îşi diversifică producţia, punând accentul, în primul rând, pe calităţile senzoriale ale produsului, şi mai puţin pe potenţialul său nutritiv.
Ca urmare s-a format un consumator care preferă alimentele ce procură maximum de senzaţii plăcute, iar industria alimentară, pentru a răspunde cerinţelor, şi-a orientat producţia spre alimente cu înalt grad de prelucrare – mai albe, mai limpezi, mai colorate – dar mai puţin nutritive şi chiar dezechilibrate.
De exemplu, preferinţa pentru pâinea albă a făcut ca prin procesele de măcinare şi cernere înaintată să se elimine 70-80% din conţinutul iniţial de vitamine şi săruri minerale ale grâului în condiţiile în care o pâine din făină integrală conține 80% din aceşti nutrienţi. În consecinţă, pâinea albă nu mai poate să reprezinte sursa principală de vitamine din grupul B şi vitamina E aşa cum au făcut produsele cerealiere de-a lungul evoluţiei umane.

Cu cât gradul de rafinare al cerealelor este mai mare cu atât se micşorează valoarea nutriţională a acestora deoarece nutrienţii cerealelor sunt distribuiţi neuniform în structura boabelor. Rafinarea înlătură în mod normal tărâţa şi germenele, lăsând endospermul. Fără tărâţe şi germene aproximativ 25% din proteina unei cereale se pierde împreună cu cel puţin 17 nutrienţi cheie. Deasemenea, straturile externe conţin cea mai mare cantitate de fibre, cât şi un pigment ce este responsabil de culoarea făinii cu grad înalt de extracţie.Cerealele integrale sunt mai sănătoase furnizând mai multă proteină, fibră şi importante vitamine şi săruri minerale.
Principalele beneficii ale cerealelor integrale pentru sănătate
- sunt o sursă bogată de fibre,minerale, vitamine și fitoelemente
- cresc rezistenta la sres si efort fizic
- întăresc sistemul imunitar
- reduc riscul apariției bolilor de inimă
- tratează constipația
- scad nivelul colesterolului
- reduc riscul de apariție a cancerului de colon, obezității, a diabetului

Pentru a te bucura de efectele benefice pentru sănătate ale cerealelor se recomandă a alege cerealele integrale și produse din cereale integrale, cum ar fi:
1 Pâine integrală, bogată în vitamine, în minerale şi în fibre (de 2-3 ori mai multe decât în pâinea albă), este deci mult mai sănătoasă şi satură mai repede. Conţinutul mai mare de vitamine din grupul B şi de fibre alimentare asigură un produs superior, înscriindu-se printe produsele care satisfac cerinţele unei alimentaţii corecte. Pâinea din făină integrală nu predispune la obezitate, îşi păstrează calitățile timp îndelungat şi este bine tolerată de persoanele cu afecțiuni digestive.
2Pâinea cu tărâţe – foarte bogată în vitamine de tip B, bună sursă de fibre, accelerează tranzitul intestinal.
3Pâinea de secară, bogată în fibre, accelerează tranzitul intestinal, astfel că reprezintă un bun mijloc natural de combatere a constipațiilor pasagere.
4Cereale integrale pentru micul dejun, orezul integral, ovăzul, germeni de grâu, bogate în vitamine, săruri minerale, fibre alimentare.
Video
Citește și https://bucatedeprinsate.ro/2020/07/31/recomandari-pentru-cei-cu-restrictii-intolerante-si-alergii/