Raluca și Mihai – Viscri 125: În casă era „ca-ntr-o vânătoare de comori”

Bucataria s-a nascut la sat

Interviu fulger cu Bogdan Doltu/ Moșia Corbeanca

Bogdan Doltu folosește ingredinte corecte și de calitate la Moșia Corbeanca și se joacă mult la grătar și la afumătoare mai...

Interviu fulger cu Andrei Chelaru

Andrei Chelaru are o obsesie pentru pizza de când era mic și se uita la țestoasele ninja. Îi place să mănânce...

Interviu fulger cu Alexandru Dumitru/ Anika

Alexandru Dumitru a crescut la țară și voia să fie brutar mai ales pentru popularitatea de la magazinul din sat. A...

Interviu fulger cu Mădălina Șanta/ Szikra

Mădălina Santa investește multă pasiune, ambiție, nopți nedormite și ingrediente curate în preparatele de la Szikra. Citește multe cărți de gătit...

La Viscri, la numărul 125, locuiesc Raluca și Mihai și cei trei copii ai lor. Sunt printre primii orășeni care s-au relocat în Viscri și nu regretă nicio clipă. Viața lor socială este așa cum și-au dorit-o dintotdeauna, copiii cresc în natură, iar vacanțele sunt aventuri.

Casa Viscri 125

Viața la Viscri

Ce voiai să fii când erai mică?

Balerină.

Ați copilărit la sat?

Amâ­ndoi am avut bunici la țară. Eu am petrecut mai toate vacanțele de vară în Daia Romana, lângă Sebeș, unde mergeam la câmp, cu bunica, dresam porcii cu un bici sau alergam prin livezi cu o droaie de copii. Mihai a locuit câțiva ani cu bunica lui de la Lisa, lângă Alexandria, înainte să meargă la școală.

Cum era viața voastră înainte să vă mutați în Viscri?

Înainte de Viscri, locuiam în București. Lucram amândoi în aceeași companie internațională în care, practic, ne-am școlit din punct de vedere profesional. Era o companie cu oameni foarte tineri, dinamici, ambițiosi. Aveam multă libertate de mișcare, eram stimulați să fim întreprinzători. Se și aștepta mult de la noi. Trebuia să fim extrem de informați, să ne cunoaștem bine piața, să oferim servicii ireproșabile. Chiar dacă domeniul nu avea nicio legătură cu ce urma să facem la Viscri, a fost o pregătire perfectă pentru cum să construim o afacere sustenabilă.

Pe de altă parte, pentru că munceam foarte mult și, deci, eram mai tot timpul închiși în birou, am început să simțim ușor, ușor nevoia unei schimbări. Ne doream o viață în natură, într-un alt ritm, care să ne permită să ne vedem copiii crescând, să ne dea răgazul să vorbim cu adevărat cu alți oameni. În București, într-o zi de muncă ritmul era atât de alert încât, când mă întâlneam cu cineva primul gând era oare câte minute mai pierd cu politețuri. Aveam mai tot timpul senzația unui ghem în stomac, un ghem care se strângea întruna. Mi se părea pe de altă parte că lucram într-un domeniu care nu justifica un astfel de sacrificiu al vieții personale. Nu eram doctori, nu eram profesori, nu salvam pe nimeni. Așa că, la un moment dat ne-a venit ideea retragerii la Viscri. Aveam deja o casă aici așa că gândul ăsta a prins rapid rădăcini și a-nceput să crească. Ne-a luat totuși cam 2 ani sa închidem toate conturile cu capitala și să ne transferăm definitiv aici.

Cum ați ajuns să aveți o casă în Viscri?

În 2007 am aflat că în satele săsești se puteau găsi case de vânzare la prețuri ridicole. Pentru că iubeam natura, viața la țară, ideea de a renova o casă veche, ne-am hotărât să facem și noi o ieșire în zonă, să ne încercăm norocul. Cineva dintr-un sat de lângă Făgăraș ne-a zis că trebuie să mergem și la Viscri. Când am ajuns, am simțit că e un sat deosebit. Erau și aici case dărăpănate, însă nu se vedeau case modernizate „barbar”, cum se întâmpla în satele din jur.

Plimbându-ne pe strada principală, am văzut un anunț de vânzare în geamul casei de la numărul 125. Din păcate, vânzătorul nu locuia în sat, iar poarta era încuiată. Am revenit weekendul următor, după ce am aflat de unde putem obține cheia. Casa nu mai fusese locuită de 10 ani. Cineva folosea grădina pentru animale, așa că lângă șură era un munte de bălegar. Urzicile ajungeau la streașină. În camerele prăfuite erau tot felul de lucruri abandonate, printre care, în camera „bună” am găsit câteva piese de mobilier tradițional care ne-au încântat. În pod am descoperit o ladă mare, plină cu portul sașilor pentru sărbători – un cojoc de piele, brodat, fuste, ii, pelerine plisate. Era ca-ntr-o vânătoare de comori. Ne-am hotărât pe loc că vrem să cumpărăm casa. În următorul weekend am semnat actele.

Cum e viața voastră socială aici?

Dacă la început, în 2010, când ne-am mutat în Viscri, în sat erau puțini oameni cu care ne simțeam conectați, acum s-a creat o mini societate de tineri veniți din București și din străinătate. Sunt oameni educați, umblați, care iubesc satul și care se implică pentru a-l menține frumos. Ne întâlnim destul de des, facem proiecte împreună, cântăm împreună, ieșim împreună. E mult peste tot ce am sperat vreodată.

Apoi mai sunt oamenii pe care i-am cunoscut la pensiune. Oameni foarte diverși din toate punctele de vedere: români, dar și mulți străini, tineri, copii și vârstnici, de toate profesiile. Mulți dintre ei sunt persoane interesante, cu care te întinzi la povești despre sat, despre zonă și apoi despre câte și mai câte. Și nu puțini s-au atașat de Viscri și revin an de an, devenindu-ne prieteni. Cu siguranță, viața socială din Viscri e mult mai bogată și mai stimulantă decât cea din București.

Ce părere au avut familiile voastre despre mutare?

Părinții au fost destul de speriați de ideea noastră de a renunța la viața de la București pentru a ne muta la țară. Aveam amândoi slujbe foarte bune, câștigam bine, trăiam într-un apartament frumos, într-o zonă bună… Nu aveam niciun motiv să fim nemulțumiți. Deși nu ne înțelegeau, nu au încercat să ne oprească. Dimpotrivă, ne-au ajutat cât au putut. La câțiva ani de la mutare, părinții lui Mihai s-au mutat și ei în sat pentru a fi mai aproape de noi și pentru a ne ajuta cu copiii. Părinții mei sunt în Râșnov și ne vedeam săptămânal înainte de pandemie. Mutarea la Viscri ne-a adus deci mult mai aproape de ei.

Casa

Am fost extrem de norocoși în ce privește renovarea caselor și amenajarea pensiunii. Am lucrat cu o echipă de constructori unguri foarte serioși. Făceau în fiecare zi mai mult de o oră până la noi, dar la 8 fix parcau în fața curții și se apucau de treabă. Își aduceau mâncarea, nu se atingeau de alcool, făceau curățenie înainte de plecare. Noi locuiam alături și eram în fiecare zi pe șantier. Petru, care avea cam un an, alerga de la unul la altul și le zicea namilelor care cărau câte un sac de var sau cate un stâlp cât bradul „gâdi-gâdi!”. Toate poveștile lui erau cu drujbe, cuie și fierăstraie. Ne-a luat mai puțin de un an să terminăm șantierul.

Pensiunea și restaurantul din șură

Avem 11 camere și turiștii noștri sunt foarte variați. Sunt străini din toate colțurile lumii, din Japonia și Noua Zeelandă până în Canada. Mulți englezi, norvegieni, olandezi. Oameni care iubesc natura și sunt atrași de diversitatea florei noastre, de stilul de viață tradițional, de istorie. În ultimii ani au început să vină și români, unii în cunoștință de cauză, alții din pură curiozitate. Primii se bucură, ultimii sunt uneori dezamăgiți de drumul neasfaltat, de praf și balegă. Adevărul e că pentru pentru cei care nu caută natura, liniște, drumeții, biciclit, satul nu este foarte ofertant.

Cum alegeți preparatele și cine gătește?

Gătește tanti Vio, care este deja parte din familie. Ni s-a alăturat de când ne-am mutat în sat, dinaintea deschiderii pensiunii. Este un fel de mamă suplimentară pentru copii. Vio are repertoriul ei de rețete din zonă pe care l-am îmbogățit cu câteva rețete împrumutate de pe la alții, din țară sau mai de departe, adaptate locului prin ingredientele luate din grădină.

Tanti Vio Viscri 125
Cât de mult timp vă ocupă pensiunea și 
restaurantul, cum vă împărțiți? 

La început ne ocupa tot timpul. Eram acolo mai mereu, cu copiii după noi. Ni-i mai luau turiștii în brațe ca să putem să ne mișcam. Pe măsură ce au crescut copiii și pensiunea s-a mai așezat, am început să mai subțiem prezența noastră acolo. A fost nevoie să începem școala copiilor, iar asta m-a acaparat complet pe mine. Mihai e încă implicat, fie direct, fie în culise. Adevărul e că, pentru ca lucrurile să meargă bine pe termen lung, nu poți să te retragi cu totul.

Comunitate - v-ați implicat în viața satului, 
în deciziile comunității?

Da, comunitatea a ocupat foarte mult din timpul lui Mihai pentru câțiva ani buni. Din păcate, la sat implicarea statului pentru rezolvarea problemelor este minimă. Ba dimpotrivă, de multe ori, în loc să găsești susținere, ți se pun bețe în roate. În consecință, implicarea a fost o necesitate. Mihai a fost consilier pentru 4 ani, este pompier voluntar împreună cu alți câțiva bărbați din sat, a desfundat canaluri, a construit împreună cu alți săteni poteci pentru turiști, a curățat traseul de biciclete, a dus oameni la spital… și lista e prea lungă ca să o putem epuiza. Nevoile sunt atât de multe și, de multe ori de complexe, încât a fost nevoie să ne gândim cum balansăm totuși timpul pentru familie și pensiune cu timpul petrecut în folosul comunității.

Educație

Cum vă descurcați cu educația celor mici și
cum vedeți parcursul lor școlar?

Din păcate, educația este încă o mare problemă a vieții la țară. Sunt profesori puțini, copiii sunt grupați în clase paralele, iar nevoile depășesc clar resursele disponibile. Am încercat să venim cu proiecte care să compenseze din lipsurile școlii, dar am simțit că, în ce ne privește, școala acasă e o soluție mai practică. În niciun caz o soluție ideală, însă cea mai potrivită nouă. Facem deja asta de 5 ani și, deși a fost foarte greu la început, acum simt că merge destul de bine. Nu ne e clar încă tot parcursul copiilor. E foarte probabil să îi înscriem treptat la școli on-line, însă avem încredere că vom găsi răspunsul la timpul potrivit.

Cum e viața socială a copiilor?

Copiii sunt toți extrem de sociabili. Probabil că faptul că au crescut cu turiștii a ajutat foarte mult. Își fac rapid prieteni la pensiune, îi plimba prin sat, fac pe ghizii. Au prieteni buni și în sat. În plus, viața la țară oferă o autonomie de mișcare pe care orașul a pierdut-o de mult. E un lucru foarte important pentru dezvoltarea lor să poată să circule, să cunoască oamenii de pe stradă, să fie independenți.

În aventură cu autorulota șase luni în America de Sud

Salarul-bolivian-3
3 cele mai faine amintiri
  • Salarul bolivian – o fostă mare care s-a evaporat și a lăsat în urmă o întindere perfect plană de sare de mărimea județului Brașov. E un loc ireal, rupt din altă lume. Aici copiii au cules sare cât să ne ajungă pentru o viață, au condus în premiera (rulota) și au explorat o insulă acoperită cu corali fosilizați.
  • Cascada Iguazu, care se află la granița dintre Brazilia, Argentina și Paraguay, înconjurată de păduri tropicale. Deși este vizitată zilnic de o mare de turiști, când reușești să te strecori prin puhoiul de oameni și să ajungi față în față cu cascada, ești cu totul copleșit de forța ei.
Cascada Iguazu
  • Traseul Torres del Paine, din Patagonia: 50 de km pe care i-am făcut în 4 zile, cu corturile-n spate, pe ploaie și vânt cum în alte părți nu am simțit. Vântul ăsta din Patagonia te azvârlea-n tufele ghimpoase de pe marginea cărării, ridica rafale de apă din lacul turcoaz pe malul căruia mergeam, răsturna rulote (din fericire nu pe-a noastră), spărgea parbrize cu pietrele pe care le făcea sa zboare. Am urcat, am văzut ghețari și lacuri glaciare, am pus cortul pe ploaie, am înghițit kilometri. A fost un test de anduranță pe care l-am trecut cu bine și noi și copiii și bunicul care ne vizita.
Torres Paine
Una dintre cele mai grele situații...

Am făcut un drum de 4 zile printr-o regiune pustie din sudul Boliviei, un desert muntos, fără semnal, fără localități, la peste 4000 m. Drumul era pentru mașini 4*4, iar noi avem o rulotă cu tracțiune pe față și garda joasă. Era plin de bolovani și de nisip, așa că nu puteam merge cu mai mult de 20-30 km/h. Trebuia să ne oprim des să aruncam bolovanii din drum sau să cercetăm ce perechi de urme să alegem ca să nu ne înfundăm. În a doua zi am rămas înfipți într-o baltă imensă de nisip. După ce am încercat vreo 2 h să scoatem mașina, nereușind decât s-o scufundăm mai tare, am renunțat căci se insera și eram lihniți de foame. Am înnoptat în drum, sperând că n-o sa intre nimeni în noi peste noapte. A doua zi dimineața, echipat cu ochelarii de înot peste ochi și o eșarfă peste gură și nas pentru a se proteja de nisipul cu care vântul ne biciuia fără oprire, Mihai s-a apucat de treabă: a scos nisipul de sub mașină, a ridicat mașina cu cricul ca să o puna pe niste scânduri amărâte. După 4 ore de muncă a reușit.

Ce le-a plăcut cel mai mult copiilor?

Radei i-a plăcut armadillo, un animăluț din Patagonia, lui Iosif i-a plăcut excursia cu barca sub cascadele Iguazu, lui Petru i-au plăcut drumețiile făcute pe munții din Patagonia.

Ce călătorie urmează? 

Avem multe planuri, dar va trebui să recuperăm mai întâi rulota, care ne așteaptă încă în Argentina.

 Chestionar de sătean 

La ora 7 seara…pot fi pe dealuri, la o plimbare, sau la pensiune, vorbind cu turiștii, sau acasă, cu copiii, sau în vizită la prietenii din sat.

Mirosul meu preferat de la Viscri…este mirosul de iarbă cosită, care se usucă pe câmp.

Am descoperit aici…o mulțime de oameni și de bucurii pe care natura ni le scoate înainte.

Locul meu preferat din casă…este la geam.

Mâncarea mea preferată este…orice cu roșiile din grădină.

Băutura mea preferată este…socata.

Când ies „în oraș”, ajung cel mai des la Brașov.

Animalele noastre de casă sunt…pisicile noastre și ale vecinilor.

Îmi e dor de la oraș de…librării, de un restaurant sau altul…nimic foarte important.

Text: Alexandra Bujeniță
Foto: arhiva personală Raluca și Mihai Grigore

Află mai multe despre Viscri 125

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole Recente

Cum a fost la Transilvanian Brunch la Viscri 32 (galerie foto)

Adieri de vară în livadă, cântece și voie bună, păpădii suflate de vânt pe deal, clinchete de clopote în depărtare și...

Transilvania – un compendiu gastronomic

Patrimoniul cultural imaterial se referă la expresii vii ale patrimoniului care includ, dar nu se limitează...

Cartea BUCATE DE PRIN SATE – ediția II

Cărticica Bucate de prin sate ediția II conține preparate culese sau inspirate de folclorul gastronomic transilvănean și este o continuare a ediției...

Cum a fost la Transilvanian Brunch la Viscri 32 (galerie foto)

Adieri de vară în livadă, cântece și voie bună, păpădii suflate de vânt pe deal, clinchete de clopote în depărtare și...

EcoBrunch – Țara Dornelor

19 septembrie 2020 11 AM – 3:30 PM - Comuna Panaci, Suceava Brunch în destinația de ecoturism...

More Recipes Like This